Expoziţiile temporare ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX (noiembrie 2014 – martie 2015) şi Modele de comportament în secolul al XVIII-lea (decembrie 2014 – aprilie 2015) prezintă în premieră opere de artă din patrimoniul Muzeul Naţional de Artă al României, foarte puţin sau deloc cunoscute.
Colectivul Laboratorului Restaurare Pictură de Şevalet al MNAR a selectat opt tablouri prezente în cele aceste două expoziţii pentru a ilustra câteva dintre provocările întâlnite pe parcursul acestui proces.
În cele ce urmează, sunt dezvăluite câteva dintre secretele restaurării lucrării Venus şi Amor de Lucas Cranach cel Bătrân (1472 – 1533).
Povestea unui tablou
Tema Venus şi Amor se regăseşte în mai multe lucrări realizate de Lucas Cranach cel Bătrân, prima dintre acestea fiind o gravură din anul 1506, aflată acum în muzeul din Dresda.
Tabloul Venus şi Amor, aflat la Muzeul Naţional de Artă al României provine din colecţia regelui Carol I şi datează din anul 1520, perioadă în care Lucas Cranach cel Bătrân era în plină activitate.
Ca şi în alte lucrări având aceeaşi temă, alături de zeiţa frumuseţii şi de fiul său Amor, sunt prezente arcul şi săgeata, simboluri universale ale suferinţei în dragoste.
Pictura a avut la rândul său de suferit din cauza trecerii celor aproape cinci secole, dar şi din alte cauze, tabloul fiind supus în secolul al XVIII-lea unor procese de restaurare necorespunzătoare.
In anul 1998, domnul Ioan Sfrijan, şeful laboratorului de restaurare de la Muzeul Naţional de Artă al României a început opera de restaurare a tabloului. Iniţial acesta a fost adus în laborator pentru nişte probleme aparent minore – desprinderi locale de strat de culoare, modificări ale intervenţiilor făcute în timp, retuşuri şi repictări.
În timp tabloul a suferit intervenţii empirice de reparaţii ale degradărilor, adesea executate de artişti. Pictorii prin mâna cărora a trecut tabloul au adăugat elemente noi, din neştiinţă sau voit, conform cerinţelor vremii. Astfel, părul lui Venus a fost îmbogăţit cu noi bucle care îi acopereau parţial umerii şi faţa, umărul stâng al zeiţei a fost mărit, iar chipul a fost cosmetizat. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, probabil din motive de pudoare, a fost adăugată draperia albastră ce acoperea anumite zone ale trupului zeiţei, astfel încât privitorii unei epoci marcate de puritanism să nu fie scandalizaţi de nuditatea personajului. Toate aceste modificări puneau la îndoială autenticitatea originalului.
Procesul de restaurare a cuprins o serie de investigaţii, s-au efectuat sondaje de dimensiuni foarte mici, de câţiva milimetri, s-a constatat că albastrul draperiei adăugate conţinea un pigment apărut la începutul secolului al XVIII-lea (albastru de Prusia, unul dintre primii pigmenţi obţinuţi prin sinteză artificială). Cu ajutorul investigaţiilor moderne, restauratorul a putut reconstitui şi delimita pictura originală de părţile adăugate ulterior. Intervenţia propriu-zisă şi decizia pentru îndepărtarea draperiei a necesitat 2 ani de studiu asupra tabloului, procesul de restaurare incluzând în acelaşi timp o amplă muncă de cercetare şi documentare.