Muzeul Naţional de Artă al României

Peste nouăzeci de pasteluri, acuarele şi desene realizate de Ştefan Luchian (1868-1916) de-a lungul vieții reconstituie cronologic și pe tehnici parcursul pictorului și contribuția sa la dezvoltarea graficii autohtone într-o perioadă de descoperire și definire a modernității românești.

În selecție figurează celebra copertă a primului număr al revistei societăţii Ileana, realizată în sub influența Jugendstilului, precum și o serie de lucrări pasteluri și acuarele ce pregătesc unele dintre cele mai populare lucrări ale artistului cum ar fi Safta florăreasa, Portretul lui Moş Niculae cobzarul, Portretul doamnei Olivier. Peisaje ca cele de la Brebu sau din lunca Ialomiţei și, mai ales, popularele sale naturi statice cu flori (Garoafe, Trandafiri, Albăstrele, Flori de câmp) exemplifică forța incredibilă pe care Luchian a imprimat-o pastelului, picturalitatea sa intensă, vigoarea cromatică dar și spontaneitatea sa.

Un loc aparte îl ocupă autoportretele pictorului, pline de expresivitate, din care ne întâmpină privirea pătrunzătoare a unui artist nicicând complezent cu sine. 

Expoziţia este organizată cu ocazia aniversării a 150 de ani de la naşterea marelui artist român.

 

Curator: Elena Olariu
Muzeul Naţional de Artă al României (accesul prin Str. Ştirbei-Vodă nr. 1-3)
19 mai - 23 septembrie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00
Preț bilet: 10 lei
Închis vineri 1 iunie 2018
Gratuit: prima miercuri din fiecare lună, Noaptea muzeelor (19 mai).

Program de educație culturală și creativitate pentru familii în expoziția În lumea personajelor lui Löwendal, la Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei nr.111.
 
Cine a fost George Löwendal?  Ce este scenografia? Dar teatrul de păpuși?  Ne vom juca „În lumea personajelor lui Löwendal” printr-un program creativ pentru copii de peste 6 ani. Atelier conceput și propus de Daniela Mișcov, educator cultural și Irina Dimiu, scenograf.
 
Calendar: duminică 12 noiembrie și 3 decembrie, ora 12
Punct de întâlnire: Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei nr. 111, corp C.
Tehnică mixtă (colaj, desen, pastel)
Durata: 1h30
Taxa: 25 lei/copil și 15 lei/părinte.

Inspirați de creația plastică și viziunea teatrală a artistului plurivalent George Löwendal, din cadrul expoziției  „În lumea personajelor lui Löwendal”,  vă propunem un program despre Artă și Teatralitate, pentru familii cu copii de peste 6 ani.  Îndrumați de Daniela Mișcov, educator cultural și Irina Dimiu, scenograf explorăm prin exerciții creative ce înseamnă personaj, mască sau joc pentru artist; apoi devenim spectatori la teatrul de păpuși și răspundem la câteva ghicitori despre poveștile și personajele reprezentate, după care ne transformăm în artiști și desenăm propriile noastre păpuși.

Participarea la program se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile, prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Programul se adresează întregii familii. Copiii pot participa la activitate doar împreună cu părinții. Program propus de Artelier D, susținut de Daniela Mișcov și Irina Dimiu.

IMPORTANT!
În email se vor specifica numele adultului însoțitor, numele copilului/copiilor, vârsta copilului/copiilor și un nr. de telefon.