Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima miercuri din lună intrarea gratuită.
Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima vineri din lună intrarea gratuită.

În perioada 1-6 mai 2024, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady vor fi închise. Vă mulțumim pentru înțelegere!

 
 
 
 
 
 
Muzeul Național de Artă al României
PROGRAME EDUCATIVE MNAR PENTRU
ANUL ȘCOLAR 2023-2024

Programe pentru școli și grădinițe
Atelierele din oferta educativă pentru anul 2023-2024 au fost special concepute pentru a dezvolta cultura vizuală, gândirea critică și abilitățile practice ale participanților. Acestea oferă perspective inedite asupra operelor de artă, fiind prezentate într-o manieră relevantă pentru fiecare categorie de vârstă.
Puteți descărca ofertele școlare în funcție de categoriile de vârstă.

 

Învățământul preșcolar

Programele destinate ciclului preșcolar sunt formate din vizite interactive în muzeu  urmate de o serie de activități creative. Concepute într-o manieră ludică care îmbină arta, teatrul de păpuși și poveștile, atelierele contribuie la dezvoltarea comunicării verbale, imaginației și abilităților de exprimare plastică.
Descarcă oferta

 

Învățământul primar

Programele se desfășoară în galeriile permanente ale muzeului, fiind formate dintr-o vizită interactivă și o activitate practică. Atelierele sunt concepute pornind de la programa școlară și urmăresc dezvoltarea sensibilității, spiritului de observație și comunicării.
Descarcă oferta

 

Învățământul gimnazial

Programele educative destinate ciclului gimnazial încurajează realizarea conexiunilor între diferite domenii, precum și familiarizarea elevilor cu operele de artă, diferite tehnici și curente artistice. Programele sunt formate dintr-o vizită interactivă în muzeu și o parte practică, care fixează noile noțiuni dobândite.
Descarcă oferta

 

Învățământul liceal

Vizitele active au menirea de a familiariza adolescenții cu arta românească și europeană. Pe lângă dezvoltarea culturii artistice, programele propun dezvoltarea gândirii critice și asociative, fiind un mijloc de completare a cunoștințelor dobândite la școală.
Descarcă oferta

 

Programele educative se desfășoară de miercuri până vineri, începând cu ora 10.00, atât la Muzeul Național de Artă al României (Calea Victoriei 49-53), cât și la muzeele satelit: Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111), Muzeul K.H. Zambaccian (Str. Muzeul Zambaccian nr. 21A), Muzeul Theodor Pallady (Str. Spătarului nr. 22). Oferta educativă MNAR prezintă și o serie de programe care se pot desfășura la  sediul unităților de învățământ, în funcție de nevoi.

Programările se fac cu cel puțin o săptămână în avans la adresa de mail indicată la descrierea fiecărui atelier.

  • Materialele pentru activitățile creative sunt puse la dispoziție de muzeu
  • Durata programelor: între 60 și 120 minute
  • Numărul de participanți: variabil în funcție de program
  • Cost: între 10-40 lei/participant/ă

 

 

 

Galeria de Artă Europeană

Galeria de Artă Europeană

Incluzând un nucleu central de lucrări din fosta Colecţie Regală, galeria prezintă capodopere semnate de mari maeștri precum: Domenico Veneziano, Tintoretto, Bronzino, Lucas Cranach cel Bătrân, Rubens, Brueghel cel Tânăr, Rembrandt, El Greco, Monet, Signac, Rodin.

Locuri ale artei și istoriei noastre

Locuri ale artei și istoriei noastre

Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor pot fi vizitate în programul obișnuit al MNAR.
Biletele de intrare se achiziționează de la casa de bilete din Galeria de Artă Europeană și online de pe www.booktes.com .
Preț bilet: 24 lei / 12 lei / 6 lei.
Fotografiatul este permis cu telefonul mobil.

Muzeul K.H. Zambaccian

Muzeul K.H. Zambaccian

Colecția Krikor H. Zambaccian (1889-1962), una dintre cele mai bogate şi valoroase colecții de artă din România, cuprinde capodopere ale picturii și sculpturii românești moderne, alături de pânze semnate de renumiți artiști francezi: Delacroix, Corot, Renoir, Sisley, Pissarro, Cézanne, Picasso, Matisse.

Facebook Page

Vrei să fii la curent cu evenimentele organizate de muzeu?

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.