Galeria de Artă Veche Românească constituie cea mai completă și complexă prezentare monografică a artei din Țările Române din secolul al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Sunt expuse aproximativ 900 de icoane, fragmente de frescă, broderii, manuscrise, tipărituri, argintărie, podoabe, sculptură în lemn şi piatră precum și obiecte de ceramică, multe dintre ele unice. Provenind din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, ele ilustrează modul în care fondul de tradiţie bizantină se îmbină cu influenţe occidentale sau orientale, dând naştere unor forme artistice originale.
Piesele provin din colecțiile istorice organizate după Unirea Principatelor, din fondurile unor muzee interbelice precum Al. Saint Georges şi Anastasie şi Elena Simu, ca și din restituirea parţială, în 1956, a Tezaurului României. Ulterior, acestora li s-au alăturat piese notabile provenite din descoperiri arheologice dar și din salvarea unor fragmente provenind de la mănăstirile Cotroceni şi Văcăreşti din București, victime ale campaniei de demolări din anii 1977-1986.
Piese laice şi de cult din metale preţioase sunt grupate într-o secțiune de Tezaur în timp ce o parte importantă a patrimoniului de sculptură în piatră este expusă în Lapidariul de la Muzeul Colecţiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111).
