Expoziția de artă grafică „În jurul și împrejurul suprarealismului”

Expoziția de artă grafică „În jurul și împrejurul suprarealismului”

De la 27 Septembrie 2019 13:00 până la 02 Februarie 2020 20:00

La Muzeul Național de Artă al României

Publicat de MNAR

Categorii: Evenimente

Vizualizări: 3116


Vă invităm să vizitaţi, începând cu 27 septembrie 2019, expoziția de artă grafică "În jurul și împrejurul suprarealismului"!

În cadrul expoziţiei sunt prezentate lucrări din colecţia Centrului Gravurii şi al Imaginii Imprimate din La Louvière, reprezentative pentru suprarealism, mișcare literară și artistică internațională fondată la Paris în 1924, în cadrul căreia Belgia are numeroşi reprezentanţi. Printre aceștia, îi amintim pe Armand Simon, Camiel Van Breedam, Achille Chavée, André Bathazar, Pol Bury, Pierre Alechinsky, Claude Galand, Camille De Taeye, Théodore Koenig şi André Stas. În expoziţie sunt prezenţi şi artişti internaţionali: Jorge Camacho, Alberto Gironella, Max Ernst, Roberto Matta sau Juan Miró.

Animaţi de idealuri (libertate, iubire, poezie), artiştii suprarealişti au un demers care urmărește eliberarea de constrângerea realului şi alegerea unui model care ţine strict de interior şi care poate fi perceput prin intermediul visului, imaginarului sau inconştientului.

Expoziția este prezentată în sala dedicată expozițiilor temporare din cadrul Galeriei de Artă Europeană, accesul făcându-se pe baza biletului de intrare în galerie.

Curator: Gwendoline Moran Debraine
Colaboratori științifici: Catherine De Braekeleer, Florence Huynen
Durata: 27 septembrie 2019 – 2 februarie 2020
Locaţie: Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Europeană, sala destinată expozițiilor temporare
Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00
Acces pe baza biletului de intrare în Galeria de Artă Europeană