Atelierul ludic "Pasărea ascunsă în piatră" a fost conceput în jurul operei lui Constantin Brâncuşi, cu scopul de a-i familiariza pe copii cu lucrările maestrului şi de a le desluşi secretele sculpturii moderne.
Atelierul de sculptură "Pasărea ascunsă în piatră" este structurat în 8 secţiuni interactive ce pun "în joc" tematica şi vocabularul plastic al operei lui Constantin Brâncuşi: materiale, unelte, forme. Copiii sunt invitaţi astfel să pătrundă în universul operei brâncuşiene prin intermediul jocului, al simţurilor şi al experienţei directe.
Inedit în România, acest spaţiu ludic a fost conceput de către specialiştii în educaţie ai Muzeului Naţional de Artă Modernă Georges Pompidou din Paris şi donat Muzeului Naţional de Artă al României, după ce a fost itinerat în mai multe ţări europene.
Atelierul se adresează grupurilor de copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 14 ani, însoţiţi de adulţi sau în grupuri şcolare. Aceştia vor fi îndrumaţi pe parcursul vizitei de unul dintre educatorii muzeului.
Tarif: 10 lei
Bilet special (o şedinţă în atelier + o vizită în Galeria de Artă Românească Modernă): 12 lei
Participarea se face numai pe bază de programare.