9.04.2009

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor s-a întrunit pe data de 1 aprilie 2009 pentru a analiza memoriul depus de Muzeul Naţional de Artă al României cu privire la bunurile culturale mobile provenind de la biserica fostei mănăstiri Cotroceni aflate în custodia MNAR, al căror transfer către Administraţia Prezidenţială a fost decis prin HG 194/25.02.2009. Recomandările comisiei au fost următoarele:

1. Menţinerea iconostasului bisericii fostei mănăstirii Cotroceni în cadrul expunerii permanente a Galeriei de Artă Veche Românească a MNAR, ca cea mai bună soluţie atât pentru asigurarea integrităţii şi conservării pentru posteritate a acestui ansamblu, cât şi pentru asigurarea accesului unui public cât mai larg la una dintre capodoperele artei medievale româneşti.
2. Pentru menţinerea coerenţei demersului expoziţional privind istoria artei medievale româneşti, este recomandată păstrarea în actuala expunere a Galeriei de Artă Veche Românească a celor mai importante piese de argintărie liturgică din secolele XVII-XVIII.
3. Având în vedere că memorialul care se va construi pe locul fostei biserici, demolate în 1984, va fi doar o replică a uneia din fazele constructive ale ctitoriei lui Şerban Cantacuzino, se recomadă realizarea unei copii digitale a iconostasului, a cărei expunere ar putea întruni atât fidelitatea calităţilor estetice şi simbolice ale vechiului ansamblu, cât şi cerinţele normelor de conservare în vigoare.

Comitetul Naţional Român ICOMOS (International Council on Monuments and Sites) a organizat pe data de 6 aprilie 2009 o dezbatere cu tema „Transferul patrimoniului fostei biserici a Mănăstirii Cotroceni în noua sa construcţie - în concordanţă cu Carta de la Veneţia?”. La dezbatere au participat 29 de specialişti: arhitecţi, istorici, restauratori, istorici de artă, arheologi. Printre concluzii şi recomandări a fost subliniat faptul că „montarea şi demontarea iconostasului este o problemă de risc maxim, ce poate face caducă orice măsură de conservare şi restaurare ulterioară”.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) a deschis o serie de acţiuni în instanţă care cer anularea HG 194/25.02.2009, considerată drept abuzivă.
Judecâtoria Sectorului 1 a dispus în şedinţa publică pronunţată în data de 31.03.2009, fără citarea părţilor, sechestrarea provizorie a bunurilor culturale mobile care fac obiectul HG 194/25.02.2009 şi numirea ca administrator sechestru judiciar provizoriu pe Dragoş Eduard Neamu. Această decizie este irevocabilă şi produce efecte până la soluţionarea litigiului.

Aplicarea acestei hotărări judecâtoreşti împiedică orice demers faptic şi juridic privind bunurile respective, fără acordul administratorului judiciar.

27.03.2009

Prin H.G. nr.194/25.02.2009 publicată în Monitorul Oficial din 10.03.2009, Guvernul României a dispus transferul unui număr de 108 bunuri culturale mobile de la Muzeul Naţional de Artă al României în administrarea Administraţiei Prezidenţiale.

Iconostasul bisericii fostei mănăstiri Cotroceni, databil către 1682, este piesa cea mai importantă din ansamblul ce face obiectul transferului, singurul păstrat din perioada cantacuzină în colecţii publice muzeale. Acest iconostas este deosebit de fragilizat din cauza vechimii suportului din lemn policromat şi aurit, precum şi a demontărilor şi remontărilor suferite de-a lungul timpului (în urma cutremurului din 1977, în timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi în 2002, când a fost montat în actuala expunere).
MNAR a solicitat opinia unei comisii interdisciplinare, convocată pe data de 9 martie 2009 la sediul muzeului pentru a analiza consecinţele demontării iconostasului. Concluzia unanimă a experţilor a fost aceea că dezasamblarea iconostasului, precum şi schimbarea brutală de mediu pe care o presupune mutarea sa într-un spaţiu nou construit i-ar produce degradări structurale severe şi inevitabile. MNAR a înaintat Misterului Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional un memoriu prin care informa asupra concluziilor comisiei.

Alături de muzeografii, conservatorii şi restauratorii MNAR, din comisie au făcut parte o serie de reputaţi experţi restauratori precum Pia Stinghe (coordonator al echipei care a realizat ultima restaurare a iconostasului în 2002), Prof. Univ. Dr. Dan Mohanu (Secţia de Conservare Restaurare Pictură Murală a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti), Prof. Univ. Dr. Oliviu Boldura (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), Mihai Stinghe, Cornelia Săvescu, Dinu Săvescu, Romeo Gheorghiţă, Geo Niculescu (Institutul Naţional de Cercetare în Conservare şi Restaurare), Dan Ştefănescu (Şef Secţie Restaurare Muzeul Ţăranului Român), istorici de artă şi cercetători precum Prof. Univ. Dr. Corina Popa (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), Ioana Iancovescu (Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”), Constanţa Costea (Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”) şi Tereza Sinigalia (Institutul Naţional al Monumentelor Istorice).

Obiectele provenind de la biserica fostei mănăstiri Cotroceni au intrat în custodia muzeului în urma cutremurului din 1977, când biserica mănăstirii Cotroceni a suferit grave avarii, impunându-se evacuarea de urgenţă a patrimoniului mobil (ulterior, în 1984, biserica a fost demolată). Oficiul pentru Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti a predat aceste obiecte muzeului pentru a  li se asigura condiţii adecvate de conservare, securitate şi punere în valoare.  Piesele au fost aclimatizate într-un mediu stabil din punct de vedere al microclimatului şi necesită, datorită fragilităţii lor, monitorizare permanentă. Aceste obiecte de artă au fost puse în valoare în numeroase expoziţii naţionale si internaţionale. Amenajarea Galeriei de Artă Veche Românească, tipărirea şi reeditarea Ghidului Galeriei (ediţie trilingvă, 2008) şi realizarea audioghidului au fost făcute cu sprijinul financiar al Asociaţie Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României.

MNAR a solicitat ca această situaţie sa fie dezbătută, conform Legii nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil, în Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.

* * *

Opinii ale membrilor comisiei întrunite la solicitarea MNAR:

Pia Stinghe, expert restaurator, coordonator al echipei care a realizat ultima restaurare a iconostasului în 2002

„Tămpla se află după restaurarea din 2002 într-un moment în care se acomodează ca timp al evaluării impactului restaurării, al faptului că a fost demontată şi remontată. A trecut un timp scurt până în momentul de faţă , faţă de când a fost făcută intervenţia , aşa încăt asupra ei se continuă cercetarea pentru a observa în ce măsură ea s-a stabilizat, pentru că de fapt toată intervenţia de restaurare nu trebuie să facă altceva decât să contribuie la stabilizarea materiei, la crearea unui echilibru al materiei care să se adapteze condiţiilor în care este expusă”.

„În condiţiile de muzeu de aici, ansamblul post-restaurare se află în această etapă, în care se aclimatizează, îşi stabilizează mişcările cu un microclimat controlat. Felul în care reacţionează şi felul în care îşi va recăpăta echilibrele interne depind esenţial de cele externe, dar pot fi cercetate şi de acum înainte, pentru că vorbim de şapte ani, este puţin. Asupra materiei un astfel de traumatism pe care l-a suferit  poate să aibă consecinţe care să fie active, adică problemele ei structurale există şi se pot manifesta la cele mai uşoare acţiuni induse, pentru care materia nu poate decât să aibă o reacţie. Părerea mea este că această reacţie va fi negativă, pentru că, ţinând cont de principiile restaurării, orice restaurare care se aplică unei piese are rolul de a rezolva problemele strict necesare, nu există o restaurare preventivă care să asigure piesa pentru eventuale situaţii în care se poate afla.”

*

Ioana Iancovescu, istoric de artă, cercetător la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”

„În mediile exterioare muzeului, inclusiv la Ministerul Culturii problema conservării este vazută într-o percepţie, cred, falsă. Există ideea, neadevărată, că restaurarea poate să compenseze lipsurile unei conservări, lucru total neadevarat. Intervenţiile de restaurare sigur că pot să recupereze foarte multe, să consolideze, dar efectele unei restaurari pot să fie nule în lipsa unor măsuri adecvate de conservare. Aşa incăt conservarea ar trebui să fie vazută nu numai în ceea ce priveste microclimatul - cred că acesta este lucrul cel mai uşor de asigurat în condiţiile de astăzi, când există aparatură şi posibilităţi de supraveghere samd. 
În problemele conservării intră şi manipulările, intră demontările, transportările, montările şi toate problemele pe care le pun (cu vibraţii, şocuri şi aşa mai departe). Problemele conservării trebuie gândite în timp, cu o minimă stabilitate. Una este să demontezi un asemenea iconostas ca să îl salvezi şi alta e să-l demontezi dintr-un spaţiu muzeal ca să-l montezi într-un spaţiu care, până la urmă, tot muzeal are să fie. Aşa încăt, a discuta despre conservare într-un spaţiu neprecizat este cel puţin o lipsă de profesionalism din partea Ministerului Culturii - atâta timp cât spaţiul nu este finalizat, nu are rost, nu putem să discutăm de conservare într-un mod teoretic.”

*

Prof. Univ. Dr. Dan Mohanu, expert restaurator,
Secţia de Conservare Restaurare Pictură Murală a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti

„Reconstruirea bisericii de la Cotroceni este un fapt de memorie, o simplă reconstrucţie. Ea nu va fi una şi aceeaşi cu biserica originală.”

 „Giovanni Carbonara spunea că în momentul în care faci o asemenea reconstrucţie e necesar, în mod acuzat, ca ea să fie diferită de original pentru a sublinia noul. Poate să funcţioneze un altar nu cu catapeteasma sa, ci cu nişte icoane noi. Se poate face foarte civilizat un lucru nou care să funcţioneze. Nu trebuie însă grabă. Graba, în cazul ăsta, e inadmisibilă!”
*

Prof. Univ. Dr. Corina Popa, specialist în arta medievală românească, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti

„Ce se întâmplă cu piesa? Ce se întâmplă dacă ajunge acolo, în biserica aceea? Să spunem că va fi ideală, deşi nu este şi nu va fi niciodată; va fi, evident, în circuit închis, va fi mereu închisă şi piesa va sta în nişte condiţii totalmente nepotrivite. Se sacrifică o piesă inutil, într-un spaţiu care nu este accesibil. Piesa a fost adusă în muzeu ca să poată fi văzută de public, iar acolo, pur şi simplu, va face parte dintr-un mobilier care poate fi foarte bine un mobilier oarecare, într-un spaţiu creat nou. Poate să fie foarte bine şi un iconostas care să imite o piesă brăncovenească. Dacă la Muzeul Cotroceni se intră cu liste, cu buletin, cu sunat înainte, în mod sigur în această biserică nu se vor ţine slujbe, va fi folosită absolut ocazional. Dacă frescele vor rezista, în cazul iconostasului înseamnă, efectiv, sacrificarea lui. Este o piesă care nu rezistă la un transport.”