Muzeul Naţional de Artă al României vine în întâmpinarea vizitatorilor de toate vârstele cu o mare varietate de programe potrivite aşteptărilor şi nevoilor acestora. Adulţi, tineri sau copii pot alege cel puţin unul dintre programele organizate de Secţia Educaţie, Comunicare şi Proiecte Culturale.
Din anul 2000, când au fost lansate, programele pentru public s-au bucurat de succes şi continuă să atragă un număr mare de vizitatori.
Programele pentru licee, şcoli şi grădiniţe, Programele pentru familii, Atelierul Pasărea ascunsă în piatră, Programele pentru adolescenţi şi Programele pentru publicul adult sunt diferite forme de a comunica cu vizitatorii şi de a face din muzeu o instituţie vie şi dinamică.
Toate aceste programe presupun interactivitate şi apelează la observaţia, capacitatea de analiză şi imaginaţia vizitatorilor pentru a-i familiariza cu arta şi a le tranforma răgazul petrecut în muzeu într-o experienţă plăcută şi atractivă.
Muzeul Naţional de Artă al României dezvăluie secretele artei prin poveşti reale şi imaginare pe înţelesul fiecăruia. Tineri, copii, părinţi, bunici din Bucureşti şi din restul ţării sunt invitaţi să intre într-un dialog cu operele de artă găzduite de muzeu prin programele şi materialele educative propuse. Acestea sunt interactive şi moderne, atractive şi accesibile, implicând vizitatorul în mod direct şi oferindu-i o experienţă de neuitat.
ARHIVĂ | PREZENT
PROGRAME PROPUSE PUBLICULUI
VOLUNTARI
Muzeul Naţional de Artă al României doreşte să mulţumească echipei de voluntari care a făcut posibilă susţinerea programelor educative pentru şcoli şi pentru familii pe parcursul anului 2010-2011.
Mulţumiri pentru entuziasm, dăruire şi profesionalism:
Mona-Silvia Timofte
Ruxandra Şteţca
Elena Pantea
Roxana Coman
Theodora Moldovan
Elena Raicu
Claudia Gheorghie
Elena Ciocoiu
Alexandra Prisăcaru
De asemenea, mulţumiri artistei Cornelia Untilov pentru idei şi pentru participarea la atelierele de creaţie în cadrul programelor pentru familii "Artele pământului".
Mulţumiri pentru entuziasm, dăruire şi profesionalism:
Mona-Silvia Timofte
Ruxandra Şteţca
Elena Pantea
Roxana Coman
Theodora Moldovan
Elena Raicu
Claudia Gheorghie
Elena Ciocoiu
Alexandra Prisăcaru
De asemenea, mulţumiri artistei Cornelia Untilov pentru idei şi pentru participarea la atelierele de creaţie în cadrul programelor pentru familii "Artele pământului".
PROGRAMĂRI
Pentru toate tipurile de programe participarea se face pe bază de înscriere la următoarele numere de telefon sau fax:
Telefon:
004021 - 313 30 30
Fax:
004021 - 312 43 27
(pentru solicitările de ghidaj)
sau la adresele de e-mail:
familii@art.museum.ro
Pentru programele cu familii, atelierul "Pasărea ascunsă în piatră"
cristina.toma@art.museum.ro
Programele pentru adolescenţi, programele pentru grădiniţe şi şcoli, ghidajele generale şi tematice