Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima miercuri din lună intrarea gratuită.
Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima vineri din lună intrarea gratuită.

În ziua de miercuri,17 aprilie 2024 Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor vor fi închise publicului. Vă mulțumim pentru înțelegere.

 
 
 
 
 
 
Muzeul Național de Artă al României
LOCKDOWN ITALIA – văzut de presa străină

LOCKDOWN ITALIA – văzut de presa străină

De la 02 Iunie 2021 13:00 până la 01 August 2021 21:00
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 2977

În perioada 2 iunie – 1 august 2021, aripa Kretzulescu a gardului Muzeului Național de Artă al României devine spașiu expozițional, unde puteți să parcurge expoziția de fotografie LOCKDOWN ITALIA – văzut de presa străină. Aceasta este organizată de MNAR, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Asociația Presei Străine din Italia, Kaufland România și Hubart Agency – Focșani, cu patronajul Ambasadei Republicii Italiene în România, Ambasadei României în Republica Italiană și Institutului Italian de Cultură din București și în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Sheraton Bucharest Hotel, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Librăria Pavesiana din București - și prezintă publicului bucureștean în special, aspecte din timpul izolării, în Italia anului trecut.

„2020 este un an care va rămâne imprimat în memoria populației lumii pentru totdeauna. În unele țări au existat chiar mai multe decese decât în cele două Războaie Mondiale. Această tragedie teribilă care continuă să facă victime nu a putut fi ignorată de Asociația Presei Străine din Italia. În acel moment, Trisha Thomas – Președintele în exercițiu al Asociației Presei Străine din Italia, s-a adresat fotoreporterilor care documentau zilnic efectele pandemiei. Datorită fotografiilor celor 30 de fotografi prezentați în cadrul acestei expoziții, provenienți din zece țări diferite – inclusiv câțiva jurnaliști corespondenți italieni ai celor trei agenții principale reprezentate în Presa Străină, Reuters, AP și AFP –, vizitatorul poate reveni la perioada martie-iunie 2020, retrăind momentele fundamentale din timpul lockdown-ului: de la primele închideri dramatice, până la accentuarea stării de suferință din țară; de la reacția demnă a întregii comunități, la reluarea lentă a activităților. O călătorie fotografică dedicată documentării istorice, care, în același timp, dorește să aducă un omagiu atât curajului și rezilienței arătate de italieni în cele mai dificile zile ale pandemiei, cât și profesioniștilor din lumea informației, care s-au aflat în prima linie, de cele mai multe ori pe propriul risc, pentru a o documenta. Colectarea imaginilor realizate de cei treizeci de fotografi a fost poate cea mai ușoară operațiune, deoarece exista o multitudine de fotografii, unele dintre ele copleșitor de dureroase, altele “pur și simplu” dramatice, altele sugerând încă speranță. După o rapidă selecție făcută de organizatori, 72 de fotografii au fost alese spre a fi expuse în cele trei săli ale Muzeelor Capitoline din Roma, cu un film de prezentare ce rezuma parcursul pandemiei până la acel moment. Evenimentul a fost prezentat presei pe data de 7 octombrie 2020 și în acea seară, în Piața Campidoglio, a avut loc un concert susținut de Orchestra Italiană a Cinematografiei, care a acompaniat proiecția fotografiilor pe un mare ecran. Așa a luat naștere expoziția de fotografie “LOCKDOWN ITALIA văzut de Presa Străină.

Astăzi, datorită colaborării dintre Asociația Presei Străine din Italia și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Muzeul Național de Artă al României, Kaufland România, Hubart Agency – Focșani și cu patronajul Ambasadei Republicii Italiene în România, al Ambasadei României în Republica Italiană și al Institutului Italian de Cultură de la București, aducem o parte din expoziția noastră la București.

Expoziția reunește o serie de 30 de fotografii: 27 de fotografii realizate de fotografi și jurnaliști profesioniști din cadrul Asociației Presei Străine din Italia: Andrew Medichini, Alessandra Tarantino, Luca Bruno, Antonio Calanni, Domenico Stinellis, Bruno Anastasi (Associated Press); Remo Casilli, Flavio Lo Scalzo, Guglielmo Mangiapane, Yara Nardi (Reuters Roma); Eric Vandeville (Abaca Press); Pablo Esparza (Heraldo de México); Tiziana Fabi, Andrea Pattaro, Vincenzo Pinto (Agence France Press), Esma Çakir (DW Deutsche Welle); Victor Sokolowicz (Clarin); Grzegorz Galazka (Sipa Press), Chris Warde-Jones (The Times); Paolo Giandotti (Ufficio Stampa del Quirinale) și Jesper S. Jensen (Italie Magazine), la care se adaugă 3 fotografii cu sosirea delegației medicilor români la Milano, realizate de Bogdan Chiș de la Ambasada României în Italia.

Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei expoziții de fotografii inedite și vă invit ca, prin intermediul fotografiilor realizate de colegii mei, să facem împreună o călătorie în orașele italiene.”

Chris Warde-Jones, curatorul expoziției
Asociația Presei Străine în Italia

Organizatori: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Muzeul Național de Artă al României, Asociația Presei Străine din Italia, Kaufland România și Hubart Agency – Focșani
Cu patronajul: Ambasada Republicii Italiene în România, Ambasada României în Republica Italiană, Institutul Italian de Cultură din București
În parteneriat cu: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Sheraton Bucharest Hotel, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Librăria Pavesiana din București

Parteneri Media: TVR 3, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România București, Radio Trinitas, Radio Clasic, Agerpres, spotmedia.ro, Revista Femeia, Revista Tango–Marea Dragoste, Igloo, Viața medicală, SensoTV, LiterNet.ro, Bookhub, Literomania, Modernism.ro, Ziarul Metropolis, Revista Urbea mea, IQads, Jurnalul de Afaceri, Catchy, Agentiadearte.ro, InOras.ro, Orasulmeu, Ediția de Dimineață, B365.ro, ArtOut, Republika Kritica, PRwave, Bucureștii vechi și noi, București City News, Verbs describe us, Bună ziua Iași, 4arte.ro, Onlinegallery.ro, Autentici.info, Ceașca de Cultură, România Pozitivă, Bucharest Cultural Events, Bună dimineața București, EdPost, i-Tour, Jurnal de București, Femei în tendințe.

Facebook Page

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.