Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima miercuri din lună intrarea gratuită.
Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima vineri din lună intrarea gratuită.
În zilele de 21, 22 și 23 martie 2024 Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor vor fi închise publicului. Vă mulțumim pentru înțelegere.

 
 
 
 
 
 
Muzeul Național de Artă al României
CONFERINȚĂ: Löwendal - Emigrarea şi integrarea unui baron artist

CONFERINȚĂ: Löwendal - Emigrarea şi integrarea unui baron artist

De la 21 Octombrie 2017 20:00 până la 21 Octombrie 2017 21:00
Publicat de MNAR
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 2004

conferința susţinută de teatrologul George Banu.

Reevaluarea unei creativităţi ce poate fi descifrată prin destinul şi opera baronului George Löwendal – de la emigrarea din Rusia revoluţionară la completa sa integrare ca scenograf şi pictor în cultura României postbelice.

Născut în 1897 la Sankt-Petersburg într-o familie nobilă, cu vechi rădăcini princiare daneze, George Löwendal ajunge în România după Primul Război Mondial printr-un accident al sorţii. Va poposi mai întâi la București (1921-1925) și se va stabili apoi, pentru mai bine de un deceniu, la Cernăuţi, unde va lucra ca pictor scenograf și director tehnic al nou înfiinţatului Teatru Naţional. Scenografiile sale cunosc o deosebită apreciere la Cernăuţi sau la Timişoara, iar despre pictorul George Löwendal se vorbeşte ca despre unul dintre cei mai puternici artişti ai realismului românesc, pânzele sale fiind elogiate în epocă de critici de referinţă precum Ionel Jianu şi Ion Frunzetti.

Conferința susținută de teatrologul George Banu face parte din programul Festivalului Național de Teatru, București 2017 și se va desfășura în spațiile expoziției În lumea personajelor lui Löwendal de la Muzeul Colecțiilor de Artă.

Evenimentul este organizat de Festivalul Național de Teatru în parteneriat cu Fundația Löwendal și Muzeul Național de Artă al României.

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile.

Sâmbată, 21 octombrie 2017, ora 17.00
Muzeul Colecțiilor de Artă (Corp C)
Calea Victoriei nr. 111

Facebook Page

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.