Muzeul Naţional de Artă al României
ÎN LUMEA PERSONAJELOR LUI LÖWENDAL

ÎN LUMEA PERSONAJELOR LUI LÖWENDAL

De la 13 Octombrie 2017 18:00 până la 31 Ianuarie 2018 18:00
Publicat de MNAR
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 1835

 

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) și Fundația Löwendal vă invită în expoziția „În lumea personajelor lui Löwendal”, organizată cu ocazia aniversării a 120 de ani de la nașterea lui George Löwendal (1897-1964).

Expoziția organizată la Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei nr. 111, relevă forţa creatoare a acestui artist prolific, a cărui operă acoperă genuri şi stiluri diferite, de la proiecte scenografice avangardiste la portrete cu vână expresionistă, de la peisaje influenţate de lecţia impresionismului şi postimpresionismului la pictură religioasă neobizantină. Cele circa 120 de lucrări expuse, care ilustrează diversitatea activităţii artistice a lui George Löwendal, prezintă pictura, schiţele scenografice şi de costum realizate în perioada Cernăuţi, grafică de șevalet, schițe “proletcultiste”, afișe și reclame.

Expoziţia-eveniment este realizată de Muzeul Naţional de Artă al României  și Fundaţia Löwendal în parteneriat cu Festivalul Naţional de Teatru (FNT).

Curatori : Ruxandra Demetrescu şi Cristina Cojocaru

Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei nr. 111
Perioada: 13 octombrie – 31 ianuarie 2018
Program de vizitare: sâmbătă – miercuri, 10.00 - 18.00 (octombrie - aprilie)

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.