Restaurarea "Corpului A" al Muzeului Colecţiilor de Artă a prilejuit şi repunerea în circuitul muzeal a pivniţelor acestuia. Cele trei încăperi boltite "în leagăn", cu firide terminate în arc frânt, practicate în pereţii de cărămidă aparentă, au constituit un spaţiu optim pentru organizarea lapidariului.
Piesele de sculptură în piatră expuse, unele pentru prima dată, au aparţinut iniţial unor monumente de arhitectură veche românească, monumente dispărute în diferite circumstanţe, unele demolate în beneficiul unor sistematizări de la finele secolului XIX, altele rezultând din demolările iraţionale din anii '80.
În Evul mediu românesc, sculptura în piatră a avut ca principal domeniu decorarea monumentelor religioase şi civile, aceasta datorită obligativităţii respectării dogmei religioase ortodoxe care interzicea reprezentarea "chipului cioplit".
În lapidariu sunt expuse pietre de mormânt, pisanii, ancadramente de uşi şi ferestre, coloane monumentale şi baze de coloană, capitele, piese valoroase din punct de vedere istoric, documentar, dar şi artistic, ilustrând meşteşugul şi măiestria meşterilor pietrari din Ţara Românească în timpul lui Neagoe Basarab, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Alexandru şi Constantin Mavrocordat.
[1]